Program de Granturi Mici (PGM-2012)
Granturi (Finanțări nerambursabile)
Miercuri, 08 August 2012 13:02

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD Moldova) prin cofinanţare din partea Democratic Governance Thematic Trust Fund (DGTTF) şi în parteneriat cu Ministerul Justiției din Republica Moldova și Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, realizează Proiectul „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova”.

Proiectul este construit, avînd la baza două componente. Prima componentă urmăreşte sa sporească pe termen scurt capacităţile Ministerului Justiţiei de a dezvolta, de a coordona şi de a pune în aplicare măsurile de reformă a sectorului justiţiei.

A doua componentă a proiectului este orientată spre a cataliza atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Moldova prin mobilizarea tinerilor din grupurile vulnerabile în jurul drepturilor sociale, inclusiv sănătate, educație, protecție socială, loc de trai, dreptul de proprietate, muncă și angajare în cîmpul muncii. Proiectul urmărește, de asemenea, să consolideze capacitățile Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat și să sporească utilizarea de către tinerii din grupurile vulnerabile a schemei de asistență juridică garantată de stat pentru a beneficia de remedii în cadrul sistemului național de justiție.

În cadrul celei de-a doua componente, proiectul își propune să creeze legături durabile dintre tinerii din grupurile vulnerabile și prestatorii de asistență juridică. Pentru aceasta, prin intermediul Programului de Granturi Mici 2012, vor fi implicate și susținute ONG-urilor relevante, inclusiv clinicile juridice, pentru mobilizarea tinerilor în jurul drepturilor sociale fundamentale și protecția acestora prin utilizarea schemei de asistență juridică garantată de stat.

Programul de Granturi Mici 2012 vine, la fel, să susțină eforturile ONG-urilor, care activează în domeniul protecției drepturilor omului, organizațiilor care lucrează cu tinerii din grupurile vulnerabile, precum și celor care acordă asistență juridică gratuită, în ceea ce privește sensibilizarea grupului-țintă privind mecanismele de apărare a drepturilor sale, inclusiv prin intermediul instrumentelor disponibile în cadrul sistemului de asistență juridică garantată de stat.

Programul de Granturi Mici stabileşte cîteva domenii prioritare de operare:

  • Mobilizarea tinerilor din grupurile vulnerabile în jurul drepturilor sociale fundamentale și protecția acestora prin utilizarea schemei de asistență juridică garantată de stat;
  • Sporirea accesului tinerilor din grupurile vulnerabile la justiție prin acordarea asistenței juridice gratuite;
  • Sporirea protecției tinerilor din grupurile vulnerabile prin identificarea și soluționarea violărilor/problemelor cu impact strategic în ceea ce privește drepturile sociale ale tinerilor din grupurile vulnerabile (cazuri de litigare strategică).

Durata de implementare a unui proiect nu va depăşi 12 luni, cu începerea activităților din luna octombrie 2012 și finisarea activităților în septembrie 2013.

Valoarea finanţării care poate fi acordată pentru un proiect variază între 5.000 şi 12.000 USD, echivalentul în MDL.

Condiţiile de participare la PGM-2012 sunt specificate în Ghidul solicitantului de finanţare.

Dosarul solicitantului va conține poate fi descarcat la urmatorul link: http://www.undp.md/tenders/details/577/

Cererea de finanţare (Solicitanţii trebuie să respecte cu stricteţe formatul Cererii de finanţare. Cererea de finanţare va fi completată în limba română sau rusă. Cererile de finanţare scrise de mână nu vor fi acceptate);

Copia certificatului de înregistrare care să ateste personalitatea juridică a organizaţiei;

Copia statutului organizaţiei;

Acordurile de parteneriat (dacă sunt) semnate şi ştampilate de părţi;

CV-uri ale coordonatorului de proiect, contabilului şi ale personalului cheie implicat în proiect (preferabil în format unic pentru toată echipa);

CV-urile experţilor şi acordul în scris a acestora privind implicarea în realizarea activităţilor proiectului;

Dovezi ale activităţii organizaţiei (rapoarte de activitate, materiale elaborate, buletine, pliante, articole în ziare, etc.);

Alte materiale pe care le consideraţi relevante.

 

Data limită de depunere a dosarelor este  30 august 2012, orele 16.30.

Dosarele se vor depune într-un plic sigilat (cu menţiunea “Proiectul „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova”, PGM 2012”), prin poştă sau prin depunere personală, la adresa: PNUD Moldova, str. 31 august 1989, nr. 131, MD 2012 Chişinău, Republica Moldova, sau prin e-mail (cu mențiunea în subiectul mesajului „Proiectul „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova”, PGM 2012) la următoarea adresă: tenders-moldova@undp.org.

 

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la nr. (022) 24 50 79 sau prin e-mail la adresa alexandru.cocirta@undp.org.

 

Contacts:

Mr. Alexandru Cocirta.

E-mail: alexandru.cocirta@undp.org

Articol adaugat de:
Administrator
 

Ajută-ne să promovăm acest material pe reţelele sociale!



Articole recomandate de prietenii tăi:

 
 

Rubrica Granturi/Oportunități de Finanțare

Email: info@civic.md

Traducere automata:

 

 

Materiale utile despre colectarea de fonduri

Baza de date a organizațiilor finanțatoare

Harta granturilor

Acest site este gazduit pe ALEXHOST.MD

Hosting-ul acestui site este posibil graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP), implementat de FHI 360. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Find us on Google+
Google