Lansarea Campaniei de colectare „Ajutorul tău şterge o lacrimă”
Anunturi - Arhiva
Scris de <a href='/comunitate/6290-tatiana-rosca.html'>Tatiana Rosca</a>   
Luni, 13 Februarie 2012 11:41

În perioada 11 februarie - 31 martie 2012, A.O. FILOCALIA va desfăşura o Campanie de colectare a ajutoarelor pentru persoanele în etate şi persoanele cu dizabilităţi, cu genericul „Ajutorul tău şterge o lacrimă!”.

Scopul campaniei este să ofere suport material persoanelor de vârsta a treia aflate în situaţii dificile, precum şi persoanelor cu dizabilităţi care întâmpină dificultăţi materiale.

Vrem să menţionăm că în Republica Moldova  numărul total al pensionarilor în 2010 era de 624,57 mii de persoane, iar pensia lunară medie pentru limita de vârstă este de 836 lei, ceea ce constituie doar 67% din minimul de existenţă calculate pe ţară, ceea ce înseamnă că majoritatea persoanelor în etate trăiesc la limita sărăciei. Şi mai gravă este situaţia persoanelor cu dizabilităţi care nu au acces la infrastructură, servicii sociale, iar pensiile infim de mici pe care le acordă statul nu le permit nici măcar să acopere cele mai stricte necesităţi.

În cadrul acestei Campanii ne propunem să oferim ajutor pentru cel puţin 100 de persoane din următoarele localităţi ale ţării: s. Drăguşeni, Rădeni şi Zamciogi din r. Străşeni, s. Cotiujenii Mari din r. Şoldăneşti, s. Cotova din r. Drochia, s. Ţepilova din r. Soroca.

Locaţia de colectare: str. Sfatul Țării 27, oficiul 12, Chişinău,

Tel/Fax:022 234 274

Această campanie este desfășurată în cadrul Programului „Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor social-vulnerabile din zonele rurale ale Republicii Moldova„ desfăşurată de către A.O. FILOCALIA.

Articol adaugat de:
Tatiana Rosca
 

Ajută-ne să promovăm acest material pe reţelele sociale!



Articole recomandate de prietenii tăi:

 
 

Portalul CIVIC.MD

Email: info@civic.md

Traducere automata:

 

Acest site este gazduit pe ALEXHOST.MD

Hosting-ul acestui site este posibil graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP), implementat de FHI 360. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Find us on Google+
Google