Anunțuri de Angajare

Se caută trei asistenți pentru tabăra de instruire "National Geographic"

Internews în Moldova este în căutarea a trei consultanți/ -te, care vor fi contractați/ -te în calitate de asistenți/ -te în cadrul unei tabere fotografice, organizate în parteneriat cu National Geographic Society. Este vorba de un program de instruire în fotografie și educație mediatică prin imagini, ce va avea drept grup-țintă 20 de tineri. Tabăra va oferi participanților posibilitatea de a experimenta diverse tehnici de creare a istoriilor vizuale, dezvoltând astfel un spirit de analiză critică a evenimentelor/faptelor și transpunerea acestora în imagini de calitate. Sesiunea de instruire va fi moderată de o echipă de fotografi de talie internațională de la National Geographic Society, care va pune la dispoziția participanților un șir de instrumente și tehnici inovative de redare a istoriilor vizuale. National Geographic Photo Camp se va desfășura în orașul Soroca, în perioada 16-20 aprilie 2018.

Asistenții/ -tele vor servi drept lideri de grup pentru participanți și translatori din limba engleză în română/rusă și viceversa între fotografi și tineri. De asemenea, împreună cu coordonatorul/ -oarea proiectului, vor stabili și organiza activități non-formale de instruire în domeniul educației mediatice pentru tineri. Asistenții/ -tele vor fi remunerați/ -te, iar organizatorii vor acoperi toate cheltuielile pentru transport, cazare și alimentare.

Vor fi selectate persoanele care au:

  • împlinită vârsta de 18 ani;
  • experiență în participarea la programe pentru tineri;
  • experiență în organizarea activităților de instruire non-formale (un atu este în domeniul educației mediatice);
  • experiență de lucru în echipă;
  • abilități interpersonale și abilități de comunicare excelente;
  • capacitate de organizare, de prioritizare a sarcinilor, de luare a deciziilor contra timp;
  • atitudine proactivă, pozitivă, ambițioasă, dinamică, creativă, dornică să împărtășească cunoștințele sale cu tinerii participanți;
  • vorbesc fluent limbile română, rusă și engleză.

Pentru a participa la concursul de selectare, doritorii sunt invitați să completeze un formular online până pe 15 martie 2018, ora 18:00. Formularul poate fi accesat aici (https://goo.gl/forms/uXVn7p0T5rgcgQJv1).

Pentru mai multe detalii, contactați-o pe Oxana Iuteș la numărul de telefon 060500570 sau oiutes@internews.org.

Acest program de instruire este organizat în cadrul proiectului “Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și implementat de Internews. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.